Credinţa este încrederea în Dumnezeul cel Viu

Arhiva

De foarte mulţi ani mă frământă gândul cum să-l ajuţi pe cel care nu crede să creadă şi el în Dumnezeu şi nu în ceea ce se încrede orbeşte. Cum să-l opreşti de la energia negativă din a cărei cauză s u f e r ă cei din jur; energie cu care îi terorizează pe alţii, le mutilează voinţa răsucindu-le gândul aşa cum îi place lui; cum să-l faci să simtă că răul făcut pe ascuns i se întoarce pe altă parte tot lui.
      Necredinţa vine mai întâi de la educaţia pe care o primim în familie. Dacă ni se insuflă indiferenţă şi hulă faţă de biserică şi slujitorii ei, rămânem de multe ori indiferenţi, alteori cădem în ocultism. Din surse nepublicate, se ştie că la acest capitol (ocultismul) Moldova ocupă locul doi în lume, după India. Slujitorii înainte-văzători ai unei prestigioase mănăstiri din afara Moldovei (unde m-am aflat vara aceasta) ne spuneau că deasupra Moldovei planează un nor de magie neagră, ei sunt uimiţi câtă lume bolnavă este la noi în republică din cauza practicilor oculte. Cât de invidioşi, inculţi şi oculţi suntem, totuşi.
     Uneori, gândindu-mă la ceea ce ziceam mai sus, îmi amintesc de Apostolul Pavel. De ce Domnul, după Învierea Sa, l-a vrut apostol pe un prigonitor al creştinilor? Acesta, după provenienţa sa era evreu, iar după educaţie şi credinţă – făcea parte din cea mai vestită sectă a fariseilor. Calităţile sale înnăscute, talentul şi educaţia, l-au făcut căpetenia prigonitorilor apostolilor şi a succesorilor acestora, a creştinilor. Răspunsul l-am găsit într-o minunată predică: Domnul l-a ales şi pe Pavel, pe care l-a înzestrat cu talent, vaste cunoştinţe şi minte analitică, pentru propăvăduirea Evangheliei altor popoare; se cerea un apostol care să o facă şi prin scrieri. Pavel (pe atunci Saul), pe când se îndrepta spre Damasc, unde se ascundeau mulţi dintre ucenicii lui Hristos, cu scopul de a-i prinde pe toţi, indiferent de vârstă şi sex, a-i aduce la Ierusalim şi a-i tortura, el a fost uluit de o lumină miraculoasă ce cobora din cer, atât de puternică şi luminoasă, încât a orbit. În acelaşi timp i s-a descoperit şi însuşi Domnul Iisus, ca acea faţă pe care el o prigonea. Din acel moment el devine cu totul alt om. Primeşte din cer, din gura Domnului, înalta chemare de apostol al păgânilor. Urmează reîntoarcerea miraculoasă a vederii sale, botezul şi slujirea Domnului până la capăt.
     Alteori nu mai ştiu dacă e în puterea omului să-l ajute să devină credincios pe cel care nu crede şi nici nu-şi doreşte acest lucru. Domnul, totuşi, este acela care bate la uşa fiecăruia în anumite momente ale vieţii. Depinde de tine, dacă îi deschizi sau nu. De cele mai multe ori îţi trimite înainte necazul, boala, ca lui Pavel. Abia atunci te faci atât de atent, încât nu ai cum să nu-l auzi pe Dumnezeul cel Viu şi să te încrezi în ajutorul lui.
     N-aş vrea ca cel care mă prigoneşte de atâţia ani, pe căi oculte (nu ştiu, din zavistie sau din dorinţa de răzbunare, că am descoperit “armele” sale ascunse), să-şi mai atragă necazuri, nereuşite, chiar nenorociri din ignoranţă, pentru că aşa i-a fost educaţia. Vreau doar să înţeleagă că niciodată nu este târziu să te întorci la Domnul, oricât de mult l-ai fi negat. Pe oameni îi minţim, iar pe Dumnezeu nu-l putem minţi, pentru că El ne vede gândurile, vorbele şi faptele de care vom da seama în ceasul de apoi, al morţii. Viaţa noastră materială este trecătoare, pe când cea a sufletului este nemuritoare, şi “cel ce va huli împotriva Duhului Sfânt este vinovat de osândă veşnică”(Marcu, 3, 29). Continuu să mă rog pentru prigonitorul meu, care şi-a atrofiat toate simţurile, şi simt cu toată firea că într-o bună zi va scăpa de lanţurile nevăzute cu care îi este legat sufletul şi se va întoarce la adevărata credinţă. “Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul?”(Marcu,8,36).

Lidia CODREANCA

Adauga articolul in favoritele tale!