O ţară în care oamenii nu-şi cunosc originea, iar intelectualitatea nu-şi poate exprima liber gândurile este un lagăr de concentrare. Dacă guvernarea liberal-democrată din republica Moldova doreşte cu adevărat instalarea legalităţii şi democraţiei, aceasta urmează să repună în drepturi adevărul despre originea etnică a indigenilor majoritari, în vederea acumulării unui capital real de demnitate naţională, fără de care R. Moldova nu are nici o şansă să se facă respectată.

M-a telefonat zilele trecute un profesor italian de filozofie , solicitându-mi o întrevedere pentru a încerca să găsim împreună răspunsuri la nişte întrebări care-l frământă. Ştiindu-l curios să pătrundă în “tainele” etnopsihologiei românilor basarabeni , am acceptat cu plăcere invitaţia. Întrebările nu au fost deloc uşoare şi nici răspunsurile mele, determinate parţial de dorinţa de a justifica mentalitatea indigenilor basarabeni , invocând vicisitudinile istoriei, nu l-au satisfăcut pe bătrânul profesor. În final italianul mi-a spus: îţi înţeleg durerea, dar nu pot înţelege de ce intelectualitatea voastră, care a avut la dispoziţie 19 ani de libertate spirituală, adică nu o mai paşte pericolul gulagurilor ruseşti, continuă să fie lipsită de coloană vertebrală, conformistă şi colaboraţionistă şi nu întreprinde nimic consistent pentru a cultiva în sânul indigenilor demnitatea naţională.

UNIMEDIA vă propune să citiţi mai jos un mesaj venit în adresa redacţiei noastre din partea a doi tineri din Republica Moldova, care au participat la protestele din 7 aprilie şi, acum, studiază în Franţa. În poza alăturată este arătat spatele plin de vânătăi a lui Damian Hâncu, unul dintre autorii acestei scrisori.

„Am  protestat pasnic la 7 aprilie 2009 alaturi de mii de tineri din Moldova. Am fost maltratati, torturati, omorâti chiar, pentru simplul fapt ca dorim o Moldova noua, fara comunism si dictatura.

Iubiţi fraţi,
O tulburătoare parabolă biblică, pe care o desprindem din comoara înţelepciunii regelui Solomon, sună astfel: atunci au venit două femei desfrânate la rege şi au stat înaintea lui. Şi a zis una dintre femei: Rogu-mă, domnul meu, noi trăim într-o casă; şi eu am născut la ea, în casa aceea. A treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie şi eram împreună şi nu era nimeni străin cu noi în casă, afară de amândouă. Însă noaptea a murit fiul acestei femei, căci a adormit peste el. Şi s-a sculat ea pe la miezul nopţii şi mi-a luat pe fiul meu de lângă mine, când eu, roaba ta, dormeam, şi l-a pus pe-al ei la pieptul meu. Dimineaţă când m-am sculat ca să-mi alăptez fiul, iată, el era mort; iar când m-am uitat la el mai bine dimineaţă, acesta nu era fiul meu, pe care-l născusem. Iar cealaltă femeie a zis: Ba nu, fiul meu e viu, iar fiul tău e mort! Iar aceasta îi zicea: Ba nu, fiul tău este mort şi al meu este viu! Apoi a zis Solomon: daţi-mi o sabie, şi i s-a adus regelui o sabie.nŞi a zis regele: Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte! Şi a răspuns femeia al cărui fiu era viu regelui căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi! Iar cealaltă a zis: Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiaţi-l! Şi regele a zis: Daţi-i acesteia copilul cel viu, căci aceasta este mama lui!
Conotaţia acestei geniale metafore biblice pare să izvorască din tragismul Limbii Române de pe teritoriul Republicii Moldova.