CM pe Google+

Connexion

Primeste ultimile noutati

Introduceti adresa email:

Delivré par FeedBurner

Ultimile comentarii

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

 

Reflectii din PMAN


Vreau sa multumesc tuturor Basarabenilor din Franta care incepand de luni ne-au sustinut in manifestarile noastre. Si mai mult vreau sa va multumesc pentru ca, spre deosebire de noi, ati stiut sa protestati pasnic.

Nu stiu cat de familiari sunteti cu situatia din Chisinau, de aceea o sa incerc sa clarific anumite momente.

La moment (8 aprilie ora 16.00) se protesteaza in PMAN pasnic. Sunt in jur de vreo 4-5 mii de tineri. Situatia din tara e foarte incerta. De dimineata forte mult superioare celor de ieri au fost concentrate in centrul Chisinaului. Se pare ca deja au fost retrase, s-au convins si cei de la interne ca protestele nu vor mai degenera in ceva violent. Tot de dimineata frontiera cu Romania a fost inchisa, nimeni nu putea intra sau iesi din tara. Insa, pe la orele 14.00 s-au redeschis granitele. Ambasadorul roman la Chisinau e declarat persoana non-grata pe teritoriul RM si presedintele Voronin a declarat ca va introduce sistem de vize pentru cetatenii romani. In cursul noptii de ieri spre azi au fost arestati in jur de 200 de tineri si in centrul capitalei au avut loc mai multe impuscaturi de arme. Tot de dimineata a fost arestat Sergiu Mocanu, feciorii caruia inca se afla, deja de cateva luni, pe teritoriul ambasadei Romaniei la Chisinau si refuza sa paraseasca sediul acesteia.

Vreau sa va rog sa fiti cat mai atenti si sa filtrati orice informatie auzita. Se lanseaza foarte multe zvonuri. Tin sa va informez ca nu s-a inregistrat nici un decedat ca rezultat al alegerilor de ieri, trupe speciale rusesti nu au fost debarcate la Aeroportul din Chisinau, nicidecum nu s-a incercat o lovitura de stat ieri.

Totodata nu pot sa nu-mi exprim regretele pentru ceea ce a inceput atat de frumos, reusit si entuziasmat dar s-a finisat deloc dorit si chiar regretabil. Din cauza ca a lipsit un adevarat lider in multime sau in randul partidelor de opozitie, care sa ghideze masele de oameni si sa indrepte toata energia acumulata intr-o directie dorita, totul a degenerat in violente lipsite de sens. E adevarat, au fost foarte multe provocari si speculatii, multi provocatori strecurati in multime care au determinat tinerii sa fie violenti. Intrebati-va cui toate acestea i-au convenit, cine a avut nevoie de violente in centrul Chisinaului ca pe urma sa-si motiveze actiunile ulterioare...? Abia, acum, a II-a zi, totul devine mai clar...

Liderii opozitiei din partea partidelor AMN, PL si PLDM au promis in scurt timp sa aduca dovezi clare de fraudare a alegerilor, de cazuri concrete cand aceeasi persoana a votat de mai multe ori, si probe evidente de falsificare a voturilor. Abia dupa aceea, institutiile abilitate (Comisia Electorala Centrala si Curtea Constitutionala) vor putea sa se expuna asupra validarii sau nu a alegerilor. Asteptam aceasta decizie pentru a demara ulterioarele actiuni.

Fiind ieri in centrul capitalei, in mijlocul evenimentelor, am ramas profund afectat si chiar socat de ce-am vazut. Sper sa nu mai ajung vreodata sa vad asemenea evenimente in orasul pe care-l iubesc atat de mult, sper sa nu ajung sa vad tinerii moldoveni insangerati si culcati pe asfalt, sper sa nu mai vad batai ce abunda in ura dintre doi tineri, copii ai aceluiasi neam, pe care ii diferentiaza doar uniforma si ordinul primit de superiori. A venit vremea sa dam dovada de maturitate si gandire libera, a venit vremea sa ne invatam a protesta frumos, asa cum au facut-o multi studenti europeni in diverse regimuri totalitare...

pentru www.connexions-moldavie.eu
Sandu COICA
Chisinau
Miercuri 8 aprilie 2009
Share

Comentariile au fost inchise pentru acest articol