CM pe Google+

Connexion

Primeste ultimile noutati

Introduceti adresa email:

Delivré par FeedBurner

Ultimile comentarii

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

George ScarlatMoldovenii, aflaţi abia la începutul drumului lor european sunt la fel de naivi cum eram noi, fraţii lor de peste Prut, în anii ‘90. Aidoma nouă, mai văd încă UE ca pe un fel de religie a Binelui şi pe orice emisar de la Bruxelles ca pe un profet care le relevă Adevărul Absolut, bunăoară privind formarea guvernului de la Chişinău. Din această cauză, liderii opoziţiei din Moldova ar putea face compromisuri împotriva voinţei lor şi a oamenilor care i-au ales pentru că aşa le-ar spune cine ştie ce birocrat sau politician din UE.

Basarabenii au arătat întregii lumi că şi-au luat soarta în propriile mâini şi nimeni nu-i mai poate opri. Un compromis cu comuniştii, în numele presupusei stabilităţi cerute de politicieni de pe la Bruxelles sau de aiurea, va îngropa definitiv orice speranţe.

 

De fapt, UE nu are o politică externă comună în prezent şi nici în Tratatul de la Lisabona, în cazul în care va fi adoptat, nu se prevede aşa ceva. Italia, Anglia şi Spania au invadat Irakul împreună cu SUA, în timp ce Franţa şi Germania s-au împotrivit cu înverşunare. UE nu a putut să aibă o poziţie comună nici faţă de declararea independenţei provinciei sârbe Kosovo. Şase dintre ţările membre, printre care Spania, România, Grecia, nu au recunoscut autoproclamata republică.

De fap, la Bruxelles este un ghem de interese ale celor 27 state membre, la care se adaugă politica proprie a Comisiei Europene, dar şi intervenţiile celor câteva zeci de mii de firme de lobby înregistrate. Acestea încearcă să influenţeze politica UE în favoarea unor mari companii, dar şi în favoarea unor puteri străine, după cum sunt plătite.

Bruxelles umblă cu mănuşi

UE promovează fără discernământ principiul “soft power”, adică un fel de putere de catifea a Uniunii. UE, doamne fereşte, nu e “unilaterală” ca SUA, ci îi îmbunează cu vorba bună pe tirani şi le mai dă şi banii contribuabilului european. De parcă “soft power” a avut vreun efect asupra lui Voronin, Lujaşenko sau a Hamasului din Gaza. Bruxellesul a avut  o reacţie timidă când Voronin a introdus vize pentru români, încălcând astfel acordul Moldova-UE. Despre arestările ilegale, torturile şi asasinatele comise de banda criminală a lui Voronin a protestat doar cu jumătate de gură.

În UE există un amestec de cinism şi teamă de schimbare. Dracul Voronin nu ar fi aşa de negru pentru europeni. El asigură “stabilitatea”, mult iubită de UE. E adevărat, cu ajutorul crimelor comise de miliţienii lui Papuc. Dar vorba Mariannei Mikko, fosta şefă a Comisiei UE-Moldova la o întâlnire cu opoziţia moldovenească: “ce se tot plâng moldovenii de patru morţi, când în Armenia au fost mai multe victime?”

O Moldovă liberă i-ar supăra pe ruşi, ceea ce UE nu doreşte. Ba chiar Moldova ar cere să fie candidată pentru aderare, deşi noua lărgire a UE s-a amânat la Paştele Cailor şi e jenant ca Moldova să fie refuzată în faţă. Pe vremea lui Voronin nu existau astfel de probleme.

UE l-a trimis la Chişinău pe ungurul Kalman Mizsei, care a avut tupeul după 7 aprilie să spună opoziţiei să îşi ţină gura, să nu mai aducă acuzaţii comuniştilor şi să voteze preşedintele şi guvernul comunist. Europarlamentara Marianne Mikko, fost ziarist sovietic în Estonia, a condus delegaţia de observatori UE la scrutinul din 5 aprilie şi a minţit cu neruşinare că alegerile au fost corecte. Javier Solana, şeful lui Mizsei, aflat la final de mandat, face apel la reconciliere după alegerile din 29 iulie. Dar acum se negociază guverne, la Chişnău sunt alte priorităţi decât “reconcilierea”. Sau prin “reconciliere” Solana o înţelege şi negocieri cu Voronin?

Printre cei care au salutat în mod ipocrit rezultatul alegerilor din 29 iulie se numără şi social-democratul german Markus Meckel, din Comisia de Externe a Bundestagului. Meckel a fost portavocea lui Voronin criticând de la Chişinău România pentru refuzul de a semna acordul de frontieră cu Moldova. Acum ar vrea să le ţină în continuare lecţii moldovenilor.

Americanii repetă istoria

Din SUA, senatorul John Kerry, şef al Comisiei de Relaţii Externe al Senatului şi fost învins al lui George W Bush în 2004, citeşte şi el o declaraţie din care se înţelege că “Moldova poate şi trebuie să devină o punte între Europa Centrală şi Europa de Răsărit”. Păi dacă Moldova e “o punte” în viziunea lui Kerry, atunci înseamnă că nu va face parte din tabăra occidentală. Dar când reprezentantul unei mari puteri desemnează rolul unei ţări mici pe scena lumii atunci miroase a împărţire a sferelor de influenţă iar astfel de declaraţii sunt neavenite. Kerry mai spune că “partidele trebuie să lase la o parte interesele personale şi politice şi să conlucreze”. Cele patru partide de opoziţie tocmai asta fac, negociază de zor între ele. Ar fi bine ca John Kerry să nu ceară “conlucrarea” dintre acestea şi comunişti. Iar învinşii se retrag întotdeauna, ca Mike Dukakis, victima lui Ronald Reagan, sau se fac ecologişti, ca Al Gore, învinsul lui Bush din 2000. Kerry ce-o mai căuta în politică?

De altfel, Hillary Clinton, şeful diplomaţiei americane, a dat un comunicat despre alegerile din 5 aprilie din Moldova din care se putea înţelege orice. Comuniştii au înţeles bunăoară că îi laudă pe ei şi s-au folosit de comunicat ca propagandă electorală. Asif Chaudry, un pakistanez, agronom de meserie, este ambasadorul SUA la Chişinău. Chaudry nu a văzut nimic în neregulă privind uriaşa fraudă de la alegerile din 5 aprilie şi nici crimele, torturile, răpirile, gravele încălcări ale drepturilor omului. Acum face pe mediatorul şi se întâlneşte pe rând cu liderii politici de la Chişinău.
Dar SUA e o democraţie unde există mai multe puncte de vedere. De exemplu 75 din cei 100 de senatori americani, inclusiv numeroşi democraţi, i-au trimis o scrisoare preşedintelui Obama în care îi critică dur politica din Orientul Mijlociu. Încă de pe vremea Războiului Rece Departamentul de Stat a fost mai înţelegător faţă de comunişti decât Congresul sau Casa Albă.

SUA s-a implicat şi pentru Iliescu

În 1990 SUA a încercat să pună botniţă opoziţiei anticomuniste din România care pe vremea aceea era reprezentată de PNŢCD. Primele alegeri libere din România au fost mult mai dure decât cele din 5 aprilie din Moldova. Opoziţia nu a avut acces la televiziune, reprezentanţii săi care încercau să se întâlnească cu alegătorii erau bătuţi de bande organizate iar PNŢCD s-a ales cu doi morţi, 200 de răniţi şi toate sediile partidului devastate. Când Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD a anunţat că partidul nu va participa la alegeri pentru a nu gira farsa electorală, reprezentanţii SUA au făcut presiuni extraordinare asupra lui Coposu pentru a nu se retrage. După alegeri, Departamentul de Stat a dat un comunicat în care susţinea cu seninătate că alegerile au fost corecte.

Americanii s-au făcut de râs atunci pentru că peste numai trei săptămâni, pe 13-15 iunie 1990, regimul neocomunist Iliescu a încercat prin aducerea minerilor la Bucureşti să distrugă partidele de opoziţie, presa liberă, societatea civilă. Acelaşi Departament de Stat a fost nevoit să mai dea un comunicat prin care declara că “Acţiunile lui Ion Iliescu şi ale guvernului său au lovit în inimă democraţia română”. Pe vremea aceea România era socotită tot “o punte” între Est şi Vest, cum se doreşte şi pentru Moldova în prezent. Acum România e considerată unul dintre principalii aliaţi ai Washingtonului.

Rusia aşteaptă

Rusia s-a ferit să-l mai susţină pe Voronin, cel puţin pe faţă. Asta pentru a nu mai păţi ca în Ucraina, când prestigiul său de mare putere a fost ştirbit de faptul că Ianukovici, candidatul său a pierdut. Mai mult, după alegeri, oficialii ruşi au declarat că respectă opţiunea alegătorilor din R. Moldova. Principala lor problemă este să găsească un interlocutor în rândurile noii puteri care se va instala la Chişinău, iar întâlnirile ambasadorului Rusiei cu politicienii moldoveni sunt urmărite probabil cu mare interes la Moscova.

Marian Lupu, conştient că Rusia are un cuvânt greu de spus ar dori să fie el cel sprijinit de ruşi. Dorinţa sa este firească, dar modul cum vrea să iasă în faţă, înaintea celorlalţi lideri politici este incorect.

Lupu a început prin a cere public să se înceteze cu “românofobia” şi “rusofobia”. Adică, vezi doamne, el ar fi de centru, pe când comuniştii sunt românofobii iar liberalii ar fi rusofobii. Declaraţia respectivă este incorectă pentru că pune pe picior de egalitate delirul antiromânesc al comuniştilor lui Voronin cu o rusofobie inexistentă în R. Moldova. În al doilea rând, chiar şi indirect, îi acuză pe liderii liberali că ar fi “rusofobi”. Dar nu există nici o acţiune şi nici o declaraţie din partea PL, PLD sau AMN care să poată fi etichetată rusofobă.

Ca să se erijeze în faţa ruşilor ca cel mai mare apărător al intereselor lor în Moldova, Lupu pune tot felul de condiţii demagogice partenerilor din opoziţia liberală.

El ridică probleme false, care nu există. Lupu cere – ca să audă şi ruşii – ca Moldova să rămână neutră, să nu intre în NATO. Dar art 11. alin. 1 Din Constituţia Republicii Moldova spune că Moldova “îşi proclamă neutralitatea sa permanentă”. Nimeni nu i-a auzit pe liderii liberali că ar vrea să modifice Constituţia Moldovei. E drept că alin. 2 care spune că “R. Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său” e o vorbă goală, din moment ce Armata Rusă staţionează în Transnistria. Dacă Lupu moare de grija Constituţiei de ce nu cere şi respectarea acestei prevederi?

Lupu mai ridică problema falsă a rămânerii Moldovei în CSI, el fiind singurul apărător al “relaţiei strategice cu Rusia”, în timp ce liberali ar fi chipurile nişte rusofobi care ar vrea a doua zi după ce iau puterea să iasă din CSI. Problema ieşirii din CSI s-ar pune doar în momentul aderării Moldovei la UE, pentru că nu se poate face parte simultan din ambele structuri. Dar acest moment este foarte îndepărtat. Moldova îşi doreşte să semneze Tratatul de Asociere la UE, care este primul pas spre dobândirea statutului de ţară candidată. Dacă UE acceptă să semneze Tratatul cu o ţară CSI, foarte bine, Moldova să rămână şi în CSI. Dacă UE nu va fi de acord cu aşa ceva, atunci Moldova fie trebuie să părăsească CSI, fie să iasă Lupu în faţa alegătorilor şi să spună că Moldova renunţă la integrarea europeană pentru că el personal nu e de acord să părăsească CSI.

Problema nu este urgentă nici din punct de vedere tehnic. Georgia a întreprins demersurile pentru a ieşi din CSI după războiul din August 2008 şi abia acum, după un an de zile a reuşit să îndeplinească toate formalităţile birocratice.

Minciuna rusofobiei

Campania dezlănţuită a comuniştilor a încercat să-i descrie pe liberali ca fiind duşmani ai ruşilor pentru a căpăta sprijinul Moscovei împotriva acestora, dar şi pentru a obţine votul minorităţii ruse din Republică. Lupu încearcă acelaşi lucru, dar mai pe ocolite. Din acest motiv este foarte bine că liderii opoziţiei sau întâlnit cu ambasadorul Rusiei de la Chişinău, pentru ca ruşii să afle chiar de la liberali ce intenţii au aceştia.

Se mai spune că liberalii ar fi instigaţi de România, de Băsescu, să fie “rusofobi”, ceea ce este o minciună de două ori. Nici liberalii nu sunt ostili Rusiei dar nici România nu este.

În august 2008 Băsescu s-a ferit să atace Rusia din cauza războiului din Georgia în timp ce preşedinţii baltici şi cel polonez s-au dus chiar la Tbilisi ca să-şi manifeste sprijinul faţă de Saakaşvili. În luna mai a acestui an, la Forumul Economic Uniunea Europeană-Rusia, organizat la Bucureşti, Băsescu a dezminţit că UE sau el personal ar vrea izolarea Rusiei, a menţionat că Rusia este al treilea partener comercial al UE şi a fost de acord că Rusia are nevoie de garanţii de securitate. Chiar acum câteva zile, preşedintele român a declarat că nu se opune proiectului rusesc South Stream, o conductă de gaze ce va fi trasă pe fundul Mării Negre pentru a ocoli Ucraina. Mai mult, el a mai spus că România ar putea participa, cu acordul UE la proiectul South Stream, chiar dacă în acelaşi timp participă şi la proiectul european Nabucco.

Fără comunişti

Forţele democratice din Moldova trebuie să negocieze guvernul fără comunişti şi fără să ţină cont de presiuni din exterior. Nu au de ce să se teamă. Învingătorii au întotdeauna dreptate. UE şi alte state discută numai cu guverne, iar la Chişinău va trata în consecinţă cu noul executiv democrat. Şi Basarabia ar trebui să mai ştie că nimeni pe lumea asta nu o iubeşte în afară de România. Sângele apă nu se face.

Moldovenii nu sunt singuri. România are un cuvânt greu de spus în UE şi NATO. După ce delegaţia Parlamentului European la alegerile din 5 aprilie s-a făcut de râs pentru că nu a condamnat alegerile  trucate, la alegerile din 29 iulie a fost trimisă altă delegaţie. Preşedintele delegaţiei este Marian Jean Marinescu din PDL, partidul lui Băsescu, el fiind şi vicepreşedinte al Partidului Popular European. Mai face parte şi Cristian Preda, care înainte de a fi ales europarlamentar a fost consilierul preşeintelui Băsescu. În plus, grupurile politice din Parlamentul European au propus-o în funcţia de preşedinte al Comisiei Parlamentului European pentru Republica Moldova pe Monica Macovei, un alt om de încredere al lui Băsescu, în locul sovieticei Marianne Mikko.

În această primăvară, Germania, cea mai mare putere din UE, a vrut să scoată de pe agenda UE proiectul conductei Nabucco. Conducta va aduce gaze din zona Caspică în Europa prin Turcia, ocolind Rusia şi Ucraina. Ca urmare a opoziţiei înverşunate a României prin interemdiul ministrului de Externe Cristian Diaconescu, Nabucco a rămas pe agendă spre ciuda Germaniei, iar de curând s-a semnat şi acordul de înfiinţare a companiei ce va derula proiectul, printre acţionari fiind şi firma românească Transgaz.

AUTOR:
George SCARLAT

Share

Comentariile au fost inchise pentru acest articol