CM pe Google+

Connexion

Primeste ultimile noutati

Introduceti adresa email:

Delivré par FeedBurner

Ultimile comentarii

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă

0-35016-johan.jpgJohan Allgoth este membru fondator al organizaţiei suedeze „The Pirate Bureau”, care militează pentru gratuitatea informaţiei şi a culturii, membru al Partidului Piraţilor din Suedia şi co-fondator al Pirate Bay. A fost implicat în războiul informaţional legat de conflictul din Iran, transformând Pirate Bay în Persian Bay şi oferind ajutor celor din interiorul Iranului. De câteva luni, s-a hotărât să se mute în Bucureşti, după ce a fost sedus de atmosfera culturală clujeană, şi speră că abilităţile lui de strateg al Internetului îl vor ajuta să se implice în proiecte locale.

 

Cum ai ajuns în România şi de ce te-ai hotărât să rămâi aici?

Johan Allogh: Am venit întâmplător, prin 2007. Un prieten a aflat de pe net de nişte artişti din Cluj care aveau proiecte interesante. Am aflat că e un oraş de aceeaşi mărime cu al nostru, cu o universitate, fructe şi legume vara, am aflat că poţi merge oriunde cu taxiul pentru 50 de eurocenţi şi aşa ne-am decis să venim. Ne-am făcut foarte mulţi prieteni şi cred că de-asta m-am întors. Dar sunt multe mecanisme în Cluj şi în Bucureşti care îmi plac. Oamenii chiar fac lucruri aici, sfidând dificultăţile economice cu care se confruntă.

Fascinaţia cablurilor de net agăţate de stâlpii din Cluj

Cum vezi tu particularităţile web-ului românesc?

J.A.: Ştiu despre tipologia fizică a netului, care are foarte multă personalitate. Înainte să existe Internet, era conectivitate între vecinii de cartier. Am mai auzit de acest mecanism în Bengal, în India, unde fenomenul a fost mai haotic. În unele zone din Africa au mai fost construite reţele într-un mod mult mai descentralizat şi care încă funcţionează, datorită „măreţiei Internetului”. Probabil are de-a face cu faptul că au fost nevoiţi să obţină ce vor cu mai puţini bani. În Suedia s-a făcut o investiţie uriasă în fibre la sfârşitul anilor ’90, dar a durat ani întregi pentru a fi adoptată această măsură şi alţi ani să fie implementată, iar tot procesul a fost foarte bine controlat de stat. Când am fost în Cluj, vedeam peste tot cabluri de net agăţate de stâlpii de iluminat. E mai nesigură metoda, dar e mai ok decât să aştepţi să îţi dea statul.

O situaţie similară este acum cu reţelele wireless. Multe dintre ele sunt încă nesecurizate în România. Era la fel şi în Suedia, dar după aceea oamenii au început să-şi închidă reţelele. Unul dintre motivele principale este că la început ruterele erau vândute cu configuraţia deschisă default. După puţin timp au schimbat asta, pentru că firmele nu aveau nici un interes să existe Internet gratis în oraş.

N-ar trebui oamenii să aibă dreptul la Internet?

J.A.: E o întrebare foarte interesantă, dar termenul de „drept” este putin demodat. S-a vehiculat foarte mult acest concept în ultimii 50 de ani, dar unde sunt drepturile oamenilor? Probabil un român a fost azi cules de CIA fără nici un drept. E mai bine ca oamenii să ia decât să aştepte să li se dea. Fostul strategist pe Google Europa spunea că dreptul la Internet ar trebui să fie recunoscut în constituţiile statelor. În fiecare bibliotecă, spunea el, ar trebui să existe un „terminal liber”, adică un computer foarte versatil conectat la Internet, la care să poată fi conectate alte device-uri pentru a asigura un nivel minim de conectivitate. Desigur, cu investiţii guvernamentale se pot face şi mai multe, dar nu cred că ar trebui să avem încredere în stat sau în companii pentru a ne furniza Internet. Ar putea tăia conexiunea oricând.

Există măsuri de restricţionare a conectivităţii?

J.A.: În primăvara asta, pachetul Telecom din UE a fost votat în Parlament şi a fost cât pe ce să treacă o lege cât se poate de aberantă, iar reacţia iniţială a activiştilor pentru un Internet liber a fost să oprească legea. Dar un grup de francezi care se autonumesc „La Quadrature” au explicat că mai bine injectăm cod în text decât să încercăm să oprim hârtia. Am început să adaugăm fraze bune, care să asigure nişte drepturi minime.

Război pentru pachetul Telecom: piraţi contra lobby-şti

Ce ar presupune adoptarea pachetului Telecom?

J.A.: Pachetul Telecom reglementează felul în care companiile Telecom pot opera în cadrul Uniunii Europene şi cea mai mare parte a textului legii este de fapt creaţia lobby-iştilor din industriile direct interesate, în special cele producătoare de servicii pe net.

Ei vor o reţea în cadrul căreia pot oferi conţinut pentru consumatori, acesta este visul lor umed. Vor să poată vinde ultimul episod din „Prison Break” în România la un preţ diferit în altă ţară, sau poate în Suedia se gândesc că ar fi mai bine ca oamenii să nu vadă deloc „Prison Break”. Vor control absolut al pieţei. Nu le place că utilizatorii pot uploada conţinut şi pot genera conţinut şi remixa şi construi alternative. Şi multe dintre menţiunile din pachetul Telecom fac referire la un nou tip de reţea, care nici măcar nu ar mai putea fi numită Internet, dar serviciul ar fi marketat şi vândut ca Internet, însă conţinutul va fi controlat, într-un fel ca la televiziunea prin cablu.

Poate vei putea să îţi cumperi un pachet  ieftin, care să-ţi dea acces doar la mail şi chat, iar dacă vrei MySpace sau Youtube ar trebui să cumperi pachetul de video şi muzică.

Crezi că este posibil să implementezi un astfel de proiect? Ar însemna asta blocarea accesului la „Internet adevărat”?

J.A.: Ar putea exista pachete care să cuprindă servicii de „Internet adevărat”, dar ar fi mult mai scump. Şi probabil că prietena ta Ana, care foloseste un pachet limitat, are un blog vizibil doar în cadrul acelui pachet Orange, să zicem, dar tu nu i-ai putea vedea niciodată blogul pentru că ar costa-o în plus vizibilitatea în reţeaua Vodafone. Asta este o ameninţare reală şi a fost cât pe ce ca legea să fie adoptată, dar urmează un nou vot pe aceasta temă pe 16 septembrie, şi noi toţi ar trebui să le dăm de înţeles parlamentarilor europeni care ne reprezintă să nu lase asta să se întâmple.

Avem vreo şansă în faţa lobiştilor?

J.A.: Este extrem de greu, dar posibil. Există deja o structură disponibilă. Multe astfel de structuri au fost construite cu ocazia primului vot, iar acum sunt pregătite noi unelte pentru a ţine pasul cu ce se întâmplă. E foarte greu să urmăreşti munca a sute, dacă nu mii, de lobby-işti, iar noi suntem doar câteva sute şi nu avem un buget.

Partea bună este că aici e vorba de Internet şi noi la asta ne pricepem. Suntem buni la răspândirea informaţiei pe net. Nu sunt sigur dacă proiectul poate fi implementat din punct de vedere tehnic, dar sunt sigur că guvernele şi companiile pot face foarte mult rău în încercarea lor de a le face posibile. Internetul este global şi atunci nu văd cum ar putea face asta, pentru că ar exista o prăpastie între Europa şi celelalte pieţe şi sute de mii de afaceri europene ar da faliment.

„Dacă ar fi după producătorii de media, Internetul ar fi fost închis”

Cum influenţează pirateria produsul media?

J.A.: Înainte, companiile puteau vinde produse media ca CD-uri sau DVD-uri sau e-book-uri, dar azi avem Internet. Şi Internetul, din punct de vedere tehnic, este o maşină gigantică de copiat. Tot ce face Internetul este să copieze. El ia date de la un circuit la altul şi îl multiplică până ajunge în fereastra ta de messenger.Nu poţi schimba asta, este un fapt.

Nu mai este posibil să vinzi itemi singulari de cultură. Problema este că industria media nu încearcă să construiască noi modele de business. Ei încearcă să obţină legi care să le protejeze vechiul stil de lucru. Ceea ce face pirateria este să menţină Internetul deschis. Folosind Internetul, noi îl facem să funcţioneze în continuare. Dacă ar fi după producătorii de media, Internetul ar fi fost închis. Dacă ar fi putut, ar fi interzis conexiunea prin USB, pentru că este foarte periculos pentru o companie care vrea să controleze tot ce intră în computerul tău.

Pirateria distruge, într-un fel, toate modelele de business, dar de fapt nu-mi place foarte mult cuvântul piraterie, pentru că Internetul este făcut pentru copiere. Felul în care noi îl folosim forţează apariţia unor noi business-uri şi dispariţia modelelor vechi.

Crezi că jurnalismul este în criză datorită Internetului?

J.A.: Şi eu sunt jurnalist şi am foarte mare încredere în ce pot face eu şi mulţi dintre  colegii mei. Suntem buni la asta şi competenţa noastră atrage cititori. Chiar dacă oricine poate să scrie, nu toată lumea poate oferi un material de calitate. Chiar dacă oricine se poate documenta, nu toată lumea ştie şi cum s-o facă. Durează mult timp să-ţi construieşti reputaţia de sursă de încredere şi ăsta este avantajul trusturilor de presă. Cel puţin în teorie. Dar din păcate trusturile mari de presă şi-au pierdut credibilitatea. S-au terminat vremurile în care jurnalistul era cel care ştia totul. Oricine poate să-ţi verifice sursele acum şi să vadă dacă eşti bun.

Conflictul din Iran şi criza jurnalismului

Îmi poţi da un exemplu în care Internetul bate presa?

J.A.: Un exemplu de eşec al media şi success al Internetului, care ar putea fi copiat de media şi aplicat într-un mod mai organizat şi inteligent, a fost în conflictul din Iran. Guvernul iranian este extrem de abil în PR şi în a manipula acest gen de informaţii. Fac asta de mult timp cu ajutorul ministerelor, serviciilor secrete şi al multor agenţii de ştiri pe care le controlează. Ştiu să folosească aceste unelte pentru a construi, în mod conştient, o poveste pe care să o livreze publicului. Când a izbucnit conflictul, au redus la tăcere jurnalismul internaţional din ţară. Erau lăsaţi extrem de puţini juralişti străini să facă muncă de teren în Iran, iar aceştia erau practic prizonieri în camerele lor de hotel şi li se ofereau informaţii cenzurate.

Informaţia care venea din Iran ajungea, în principal, pe Twitter, Facebook sau Youtube. Multe dintre aceste informaţii erau false. Fie erau implantate de guvernul Iranian, fie veneau de la vestici simpatizanţi care susţineau cauza iranienilor fără să ştie ce este adevărat şi ce nu, care republicau informaţii din media oficială. Când am intrat prima oară în acest război informaţional, a fost foarte greu să îţi dai seama ce se întămplă de fapt.

Cum s-au implicat piraţii în acest război?

J.A.: Am folosit prima pagină a Pirate Bay, care are un trafic imens, am rebranduit-o „The Pearsian Bay” şi am pus un link la un forum unde puteai găsi instrucţiuni care îi ajutau pe iranienii din interior să-şi menţină reţelele deschise şi le-am explicat celor din afara ţării cum să îi ajute.  O metodă era să setezi computerele în aşa fel încat să treacă de filtrele guvernului iranian.

Erau atâtea zvonuri în toate aceste informaţii, dar în aproape 24 de ore oamenii au găsit metode de a verifica informaţiile, şi-au găsit surse multiple. Odată ce a fost introdus Twitter în Iran, i-am învăţat să nu folosească hashtag-urile (o convenţie în rândul utilizatorilor Twitter care presupune introducerea tagurilor în interiorul textului, adăugand simbolul “#” la prefix, n.a.) pentru că acestea ar fi atras atenţia serviciilor secrete. Şi asta a ajutat dezvoltarea unor noi tipuri de agenţii de ştiri. La început am fost suspicios faţă de sursele Twitter, dar multe posturi se adevereau în fiecare zi.

În aceeaşi periodă, CNN şi BBC erau în întuneric. Nu aveau jurnalişti în Iran, nu aveau de unde lua informaţii corecte şi erau prea conservatori ca să înveţe să folosească Internetul în munca lor. Şi în loc să facă ceea ce ar fi trebuit, să explice publicului că nu ştiu ce se întamplă, oricât de jenant ar fi, au difuzat informaţiile oficiale, care veneau de la guvernul iranian prin agenţiile de presă de acolo. Cred că a fost stânjenitor pentru ei să-şi dea seama că o mână de amatori fac mai bine treaba pe care ar trebui să o facă ei. Aceasta este criza jurnalismului. Că nu se adaptează la situaţiile noi şi începe să-şi piardă credibilitatea.

Sursa: Capital.ro

Share

Comentariile au fost inchise pentru acest articol