Manifestatie la Nanterre pentru sustinerea unui tanar moldovean

Protest FRCirca 200 de francezi au protestat joi dimineaţă, în fața Prefecturii departamentului Hauts-de-Seine situat în centrul Franței pentru a cere legalizarea șederii unui licean din Republica Moldova. Acesta împreună cu mama sa au primit o obligație de a părăsi teritoriul francez, informează agenția de presă AFP.

Printre protestatari s-au numărat în mare parte elevii din liceul Joliot-Curie din Nanterre, unde Vadim Usan în vârstă de 20 de ani face clasa terminală, dar și profesori și reprezentanți ai administrației locale.

 

„Vadim este la câteva luni distanță de bacalaureat şi are o reușită foarte bună. Dacă mama lui va părăsi Franța, el va trebui să o urmeze. Aceasta decizie nu este corectă. Prin urmare, cerem legalizarea șederii pentru el și mama sa,” a declarat pentru AFP Zaharia Ben Amar, adjunctul primarului pe probleme sociale, responsabil de învăţământul primar şi gimnazial.

Mama liceanului, în vârstă de 42 de ani, a primit obligația de a părăsi teritoriul francez, în timp ce soţul ei bolnav deține un permis de şedere temporară.
După interpelarea primarului din Nanterre, Patrick Jarry, cazul familiei de moldoveni urmează a fi reexaminat cu o zi înainte de data plecării menționată în prescriere.


Sursa: UNIMEDIA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.