Participanţii reprezentă o valoare deosebită, majoritatea lor fiind lideri ai asociaţiilor diasporale şi de migranţi, ai grupurilor de iniţiativă, oameni de ştiinţă, artişti, toţi bine cunoscuţi în ţările gazdă. Acum ei se întrunesc cu scopul de a consolida parteneriatul dintre Guvernul
Republicii Moldova şi migranţii moldoveni de peste hotare, de a discuta cele mai stringente probleme de interes comun şi de a găsi modalităţi de susţinere a ţării lor de baştină cu toată experienţa acumulată peste hotare.
Evenimentul este organizat cu implicare politică la cel mai înalt nivel, cu participarea activă a tuturor miniştrilor, cu participarea Preşedintelui şi a Prim-ministrului. Congresul include discuţii despre protecţia drepturilor migranţilor, activităţi educaţionale, culturale şi ştiinţifice de peste hotare în vederea promovării culturii şi tradiţiilor naționale, importanţa diasporei moldoveneşti în promovarea integrării europene a ţării, modalităţi de consolidare a diasporei moldoveneşti şi mobilizare a migranţilor moldoveni peste hotare pentru binele ţării.
A doua zi a Congresului va fi dedicată unui atelier de lucru organizat cu implicarea directă a delegaţilor Congresului: ei vor fi informaţi despre programele destinate migranţilor elaborate în Chişinău de către Guvern şi organizaţiile internaţionale şi în acelaşi timp vor împărtăşi propriile experienţe şi cunoştinţe cu colegii lor din alte ţări. Este organizată o sesiune specială de informare dedicată colectării de fonduri, mass-media şi relaţiilor publice, precum şi elaborării propunerilor de proiect, pentru a consolida capacităţile diasporei şi a asigura durabilitatea activităţilor lor şi pentru a-i ajuta să se organizeze mai bine. Congresul va adopta o Rezoluţie care va include paşi concreţi de stimulare a dezvoltării durabile a ţării, menţinere şi promovare a relaţiilor dintre ţara de baştină şi diasporă, cu scopul de a crea împreună un viitor mai prosper pentru Republica Moldova şi cetăţenii ei de acasă şi de peste hotare. Ulterior Rezoluţia va fi propusă pentru discuţie autorităţilor moldoveneşti şi va fi inclusă în Planul naţional de acţiuni pentru diasporă.